Să culegi frunze-n toamna mea

Am crezut că azi, mâine, mereu tu îmi vei fi curcubeu, că norii-s trecători, iar frunzele cad spre a se transforma în flori, că tu, noi, eu… suntem ocrotiți de Dumnezeu.

Am crezut că mai am timp să-mi așez capul pe umărul tău și să-ți povestesc cât mi-e uneori de greu, dar nu suspinând, ci privindu-te și visând… la tine, la mine, la sărutări și îmbrățișări străine.

Am crezut că mai am timp să-mi mângâi obrajii și umerii goi, că voi putea la nesfârșit să mă agăț de mâna ta în zori, că voi găsi mereu adăpost sub cerul ochilor tăi… că mă vei proteja de furtuni-n ploi.

Am crezut că mai am timp să te regăsesc, să mă veselesc, să iubesc, că pot să mai rătăcesc prin sufletul tău multe vieți, că nimic nu-i pierdut… că tu-mi ești cel mai puternic scut.

Am crezut c-ai mai vrea să ai timp să schimbi ceva, c-ai mai sta încă puțin la umbra mea… c-ai mai visa să culegi frunze-n toamna mea.

Share: