Nimeni

Dragostea este pentru cei puternici, dar noi…nouă ni se întrezărește slăbiciunea în privire, ni se înnegrește sufletul în fața oftatului prefăcut și ni se ofilește blândețea de atâta egolatrie.

Cât de vlăguită este iubirea noastră! Ni se usucă buzele de la atâtea sărutări otrăvite și ni se zbârcește pielea așteptând ca unul dintre noi să-și întoarcă privirea însetată de mângâieri către trupul celuilalt. Străină ne este pofta de amor, iar tandrețea parcă nu și-a făcut vreodată loc în sufletele noastre.

Cât de vrednici de milă suntem! Nu vezi cu câtă îndârjire ne ciopârțim inimile obosite și câtă trufie se ascunde în zâmbetele noastre chinuite? Oare nu vezi că dragostea nu e dragoste, iar noi nu suntem noi? Nu vezi ca ne-am lepădat unul de celălalt, iar în loc am lăsat două făpturi care-și caută disperat liniștea rătăcită, pășind naive către distrugere? Oare mai știi când ne-am înghețat simțirile și ne-am vândut sufletele pentru fericiri himerice?

Degeaba încercăm să ne regăsim și în zadar ne sângerează rănile, noi tot nu știm cum miroase dragostea! Nu știm cum să fim doi, fără să lăsăm cenușă-n urmă, fără să ne uităm sufletele răstignite pe stâlpi ghimpoși, fără să fim necruțători.

Tristă-i fericirea noastră, dar nu e nimeni… nimeni să o plângă!

Share: