Fericire

Fericire, cine ți-o fi pus doar un nume? Oare nu s-a gândit că ne vom irosi viața căutându-te, iar tu, ca un copil năzdrăvan, te vei ascunde chiar sub ai noștri ochi? Ne-ai orbit atât de tare încât niciun oftalmolog nu e în stare să ne aducă lumina în privire.
Oare ei nu știu că tu ai felurite înfățișări? Nu știu că ți se mai spune și Dragoste? Da, tu chiar ești dragoste! Ești dragoste de mama, dragoste de tată, dragoste de tot….dragoste de viața.

Fericire, ești și Iertare! Iertarea de pe buzele celor care au uitat că bunătatea îi scapă de poveri, că sufletul e claustrofob fără tine, că totul începe și se sfârșește mai frumos atunci când tu îi însoțești. Și ce miracol ești, iertare!
De Prietenie oare te știe cineva? Oamenii care reușesc să tempereze furtunile din viața ta, care cred în tine atunci când nici tu nu mai știi că poți să crezi, oameni alături de care până și zilele de luni par mai colorate. Oare nu sunt ei cei care desenează fericiri?

Fericire, nu te-a strigat nimeni Viață? Tu ești însăsi viața! Ești liniștea dinaintea furtunii și vuietul din timpul tornadelor, ești ploaie și vânt, curcubeu și cer înstelat, ești dor și zbucium…ești speranță.
Fericire, e plină lumea de tine, iar noi…noi te tot căutăm!

Share: