Dragă inimă, fii răbdătoare

Căci eu voi uita că tu îmi ești giuvaierul cel mai de preț, așa cum voi uita tot ce ar trebui să-mi amintesc când te aud bătându-mi în piept. Dar tu să mă ierți și să îmi amintești!

Să îmi amintești cât de bine mi se așează pe chip zâmbetul ștrengăresc și cât fericită sunt atunci când vântul-mi desenează flori în păr. Să mă înveți cum să îmi colorez poveștile atunci când oamenii îmi vor pune doar alb și negru în acuarele, și să nu mă judeci dacă mi te voi lăsa în mâini nevrednice. Să nu îngheți atunci când mintea îmi va porunci să fiu stană de piatră într-o lume în care doar stâncile supravețuiesc uraganelor și să rămâi la fel de caldă, chiar dacă îți voi cere prea multă pasiune și te voi secătui de puteri.
Deseori voi fi prea naivă și mă voi încrede în oamenii care nu vor avea pentru mine decât dezamăgiri și promisiuni scrise cu cerneală invizibilă, dar tu să nu îmi plângi de milă. Să nu pălești în fața slabiciunilor mele, pentru că tot ele îmi vor clădi drumul spre fericire. Lasă-mă să-mi iau puterea din propriile înfrângeri și umple-mă de speranță atunci când nu mai știu de ce să mă agăț. Nu-mi uita inocența în sertare ascunse și nu lasa soarta să-mi domolească pofta de viață.

Tot tu m-ai învațat cum să fac din lacrimi potop și din zâmbete umbrelă, așa că nu te mâhni să mă vezi suferindă. Doar fii răbdătoare și iartă-mă, dragă inimă!

Share: