Blestem

Ți-aș cuprinde trupul uscat de dor și ți-aș mângâia ochii cufundați în minuni neînțelese, fără să mă gândesc cât de ușor aș putea să-ți strivesc sufletul bolnav de atâta dragoste.

Ți-aș picta chipul pe fiecare geană și mi-aș lăsa privirea să-ți fie călăuză, ori de cât ori pașii tăi s-ar poticni la răscruci, tânjind după ecoul tălpilor mele.

Ți-aș scălda ființa în sărutări mieroase și ți-aș dezmierda fruntea bătută de Raiul cu mine, fără să bănuiești că ar rămâne doar cenușă în urma mângâierilor mele.

Te-aș purta în abisul dorințelor mele și ți-aș ridica altar deasupra norilor, cât mai departe de tot ce e lumesc, de ochiul și de gândul sordid.

Apoi, ca o Evă dezgolită, te-aș trece prin focul Iadului meu, osândindu-te pentru iubirile mele perfide, iar atunci…ai înțelege că dragostea pentru mine ți-e cel mai cumplit blestem.

Share: